Bună, ascultă-mă puțin,
Promit să nu te țin mult,
Vreau să-ți spun ce port în spate
Și ce-n lacrimi am cusut.
M-am izolat de lume
Și-am strigat mereu în gol,
N-a fost nimeni lângă mine
Să-mi țină rănile sub control.
Am dus totul în tăcere,
Singur prin noaptea grea,
Când cădeam pe asfalt singur,
N-a vrut nimeni să mă ia.
Toți priveau cum mă sfâșie
Gerul rece și pustiu,
Am crezut că-n astă viață
O să cad și n-o să scriu.
Și când eram la pământ,
Gata să mă sting de tot,
Când simțeam că pierd lumina
Și că pur și simplu nu mai pot...
Ai apărut doar tu,
Când eram căzut pe jos,
Și-ai adus în viața mea
Un sprijin atât de frumos.
Pentru prima oară-n viață
Văd că cineva mă ascultă,
Și tăcerea din jurul meu
Nu mai pare atât de mută.
Sufletul meu nu e sigur,
Se-ndoiește de orice pas,
Dar tu mă ții strâns de mână
Și mă liniștești în glas.
Îți mulțumesc că exiști
Și că n-ai dat ochii-n lături,
Când eram rănit pe viață
Și aveam sufletul pe alături.
Baga la cap!
Și mai puțin la ficat,
Că viața e scurtă rău
Și tu m-ai salvat din păcat.
Ești un fir de praf
Într-un gol fără sfârșit,
Dar când te-ai uitat în ochii mei...
În sfârșit m-am regăsit!
